Tinerii cetățeni francezi și ai Spațiului Economic European vor putea desfășura stagii profesionale în întreprinderile din Republica Moldova. Vicepremierul Mihai Popșoi și ambasadoarea Franței la Chișinău, Dominique Waag, au semnat joi, 20 noiembrie, Acordul privind programul Voluntariatul Internațional în Întreprindere (V.I.E.), informează MOLDPRES.
Odată cu semnarea acordului, tinerii cetățeni francezi și ai Spațiului Economic European vor avea oportunitatea de a acumula experiență practică, de a se familiariza cu mediul economic local și de a contribui la intensificarea cooperării dintre cele două state.
Mihai Popșoi a evidențiat importanța semnării acestui acord, în special pentru tinerii profesioniști.
„Avansăm în implementarea unor inițiative concrete, inclusiv a programelor dedicate tinerilor profesioniști, care consolidează relația noastră excelentă cu Franța”, a declarat oficialul.
De asemenea, discuțiile au vizat evoluțiile cooperării bilaterale, sprijinul Franței pentru parcursul european al Republicii Moldova și situația regională de securitate.
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a mulțumit pentru sprijinul constant al Franței în domenii-cheie precum apărarea, securitatea, economia, educația și cultura. În acest sens, a fost apreciată activitatea Agenției Franceze pentru Dezvoltare, care acordă asistență financiară în sectoare prioritare pentru economia țării noastre.
La fel, oficialii au reconfirmat interesul de a extinde cooperarea economică și sectorială, inclusiv prin noi proiecte comune, precum și au subliniat dinamica pozitivă a dialogului dintre cele două state.