1. Главная
  2. »
  3. Экономика
  4. »
  5. Четыре новых моста будут построены через реку Прут

Четыре новых моста будут построены через реку Прут

Republica Moldova şi România au semnat astăzi contractele pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate necesare construirii a încă patru noi poduri peste Prut. Evenimentul a finalizat activitatea unui grup de lucru moldo-român privind cooperarea în domeniul transporturilor și Infrastructurii de transport,  reunit  la Chișinău în perioada 5-7 februarie,  transmite MOLDPRES.

Este vorba despre podul nou Stânca (RO) – Costeşti (MD) ,  al cărui amplasament se va desfășura pe teritoriului județului Botoșani și al raionului Râșcani, la sud de actualul punct vamal, ce funcționează pe DN29E; pod nou Bumbăta (RO) – Leova (MD) , al cărui amplasament va fi localizat în estul României, la nivelul județului Vaslui și în sud-vestul Republicii Moldova, la nivelul Raionului Leova; pod nou Fălciu (RO) – Leca (MD) , al cărui amplasament se va desfășura pe teritoriul județului Vaslui și al raionului Cantemir; pod nou Răducăneni (RO) – Bărboieni (MD) , al cărui amplasament se află localizat în estul României, la nivelul județului Iași și în vestul Republicii Moldova, la nivelul raionului Nisporeni

„În cadrul acestor obiective de investiții, finanţate de România, se vor implementa cel puțin următorii indicatori tehnico-economici: pod rutier nou; drum de legătură la infrastructura existentă; punct control frontieră”, a explicat Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România.

Oficialul de la Bucureşti a reiterat faptul că România a reabilitat deja primul pod peste Prut după Revoluție, Galați (RO) — Giurgiulești (MD) și a demarat procedurile și pentru reabilitarea podurilor: Albița (RO) — Leușeni (MD): lucrările presupun demolarea podului vechi și reconstrucție pod nou pe 4 benzi; Sculeni (RO) — Sculeni (MD); Oancea (RO) — Cahul (MD).

Potrivit lui Scrioşteanu, înainte de preluarea Basarabiei de către Rusia aveam  27 de poduri peste Prut, majoritatea fiind dinamitate de către armata rusă după desprinderea Basarabiei de Țara Mamă.

„Astfel, am demarat o strategie de  reconstrucţie a cât mai multor poduri din cele care au fost, fiind vremea să trecem de la poduri de flori la poduri de piatră”, a relevat sursa citată.

La rândul său, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, a estimat că evenimentul de azi este un pas autentic de apropiere dintre Republica Moldova şi România, lucru ce se va concretiza prin construcţia acestor poduri.

„Cooperarea noastră cu România are ca scop nu doar modernizarea rețelelor de transport, ci și crearea unor oportunități concrete pentru mediul de afaceri și creșterea fluxurilor comerciale. Este momentul să ne pregătim pentru viitor printr-o infrastructură interconectată și eficientă”, a spus Vladimir Bolea.

Lucrările grupului de lucru privind cooperarea în domeniul transporturilor și infrastructurii de transport între Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii al României s-au desfăşurat la Chişinău, între 5 şi 7 februarie 2025.

Pe parcursul celor trei zile, oficialii din ambele state au discutat aspecte legate de modernizarea infrastructurii feroviare și rutiere, accelerarea digitalizării transporturilor, utilizarea eficientă a fondurilor oferite de România și măsuri concrete pentru consolidarea conectivității între cele două țări.

Părțile au discutat şi  soluții concrete care vor contribui la implementarea rapidă și eficientă a obiectivelor stabilite, printre care: finalizarea lucrărilor la segmentul de cale ferată Fălciu, redeschiderea liniei Cahul–Giurgiulești, dezvoltarea infrastructurii rutiere prin construirea podului peste Prut la Ungheni, precum și modernizarea podurilor existente la Albița, Oancea și Sculeni. De asemenea, interconectarea rețelelor de transport la standarde europene rămâne un obiectiv prioritar.

Источник

Комментировать

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

Читайте также

Сейчас читают