Angajații din structurile Ministerului Afacerilor Interne vor asigura ordinea publică și buna desfășurare a tuturor evenimentelor care sunt planificate pentru 9 mai, atunci când în Republica Moldova este marcată Ziua Victoriei și Ziua Europei. Precizarea a fost făcută de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, la o emisiune de la Radio Moldova, transmite MOLDPRES.
„9 mai este o zi în care sărbătorim pacea. Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite și vor asigura ordinea și buna desfășurare a tuturor evenimentelor care sunt planificate pentru această zi. Bineînțeles, poliția, carabinierii își vor face datoria la toate evenimentele publice care sunt anunțate. Anul trecut am avut peste 47 de evenimente la nivel național organizate în această zi. Ca și anul trecut, vom asigura buna desfășurare a acestor evenimente, astfel încât cetățenii Republicii Moldova, dar și oaspeții, să se poată bucura de sărbătoare”, a declarat ministra Daniella Misail-Nichitin.
Oficiala a mai atenționat că persoanele care vor purta simboluri care promovează războiul și care sunt interzise prin lege, riscă sancțiuni.
„Legea este lege și ea trebuie respectată. Simbolurile care promovează războiul sunt interzise prin lege și îndemn toți cetățenii să respecte legislația, pentru că poliția va acționa în conformitate cu prevederile Codului Contravențional, dacă va fi cazul. Legea prevede clar că toate semnele care instigă sau promovează războiul sunt sancționate. Și anul acesta poliția la fel va aplica măsurile corespunzătoare în conformitate cu prevederile Codului contravențional în cazul organizatorilor, dar și al persoanelor care vor promova aceste semne”, a menționat ministra Afacerilor Interne.
În acest context, Daniella Misail-Nichitin a îndemnat cetățenii să respecte legea.
„Încurajez toți cetățenii să respecte legea în orice zi, nu doar de 9 mai, pentru că măsurile sunt cele care au fost aprobate și poliția va documenta corespunzător toate incidentele, inclusiv cele de purtare a unor însemne care sunt interzise prin lege”, a conchis șefa de la Interne.
Pe 9 mai, Republica Moldova este marcată Ziua Victoriei și Ziua Europei.