1. Главная
  2. »
  3. Общество
  4. »
  5. Uniunea Europeană a completat lista persoanelor și companiilor din Republica Moldova, supuse sancțiunilor

Uniunea Europeană a completat lista persoanelor și companiilor din Republica Moldova, supuse sancțiunilor

Consiliul Uniunii Europene a aprobat marți un nou pachet de sancțiuni ce vizează patru companii și șapte politicieni moldoveni, acuzați de implicare în tentative de destabilizare a Republicii Moldova. Măsura vine în contextul preocupărilor crescute privind ingerințele externe și activitățile rețelelor coordonate de fugarul Ilan Șor, informează MOLDPRES.

Conform deciziei Consiliului, sancțiunile au fost adoptate în temeiul Regulamentului (UE) 2024/2305 privind măsuri restrictive împotriva persoanelor responsabile de acțiuni de destabilizare în Republica Moldova.

Persoanele sancționate sunt:

Alexandru Beșchieru, liderul Forței de Alternativă și de Salvare a Moldovei (FASM);

Victoria Furtună, președinta Partidului Moldova Mare;

Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, foști deputați, condamnați pentru finanțare ilegală și aflați în urmărire internațională;

Natalia Parasca, lidera Partidului Renaștere, ce are legături cu organizația „Evrazia»;

Vadim Grozavu, președintele Partidului „Victorie”;

Alexei Lungu, președintelePartidului „Șansă”.

Entitățile incluse pe lista neagră:

Blocul politic „Pobeda/Victorie”, fondat de Ilan Șor la Moscova;

Compania A7, implicată în tranzacții financiare ilegale și cooperare cu entități sancționate din Rusia;

Centrul Cultural-Educațional din Moldova, acuzat că a facilitat transportul alegătorilor în Rusia și a promovat «cardul cetățeanului RM în Federația Rusă»;

Asociația Obștească „Moldova pentru toți”, implicată în activități propagandistice și rețele de influență externă.

Sancțiunile prevăd înghețarea activelor aflate pe teritoriul Uniunii Europene, interdicții de călătorie în spațiul UE și interdicția de a furniza fonduri sau resurse economice persoanelor și organizațiilor vizate.

Aceste măsuri vin în contextul în care Uniunea Europeană își reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și condamnă tentativele de destabilizare susținute de rețele oligarhice cu legături externe.

 

Источник

Комментировать

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

Читайте также

Сейчас читают